București, Iulie 2010
Ministerul Comunicațiilor și Societatii Informaționale, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a demarat ȋn cursul lunii iulie 2010, proiectul “Sprijin pentru managementul, implementarea, monitorizarea și controlul proiectelor din cadrul Axei prioritare 3 POS CCE“, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu AM POS CCE.
Valoarea totală a proiectului este de 24.890.033,15 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 14.889.497,27 lei.
Obiectivul proiectului este asigurarea asistenței tehnice pentru procesele de monitorizare, evaluare și control, orientată către atingerea unei implementări ȋn condiții optime a Axei Prioritare 3 aferentă POS CCE, și o utilizare eficientă atȃt a FEDR cȃt și a resurselor naționale prin:
Instruire specializată pentru personalul OIPSI;
Achiziționarea de autoturisme, echipamente, servicii de ȋntreținere și reparații, carburanți și servicii de transport și cazare și ȋnchirierea de autoturisme pe perioadă determinată;
Achiziția de consumabile de birotică;
Achiziționarea de servicii de consultanță juridică, de servicii de expertiză financiară, contabila ȋn scopul sprijinirii activităților OIPSI;
Asistență tehnică pentru susținerea activității de verificare la fața locului a proiectelor finanțate ȋn cadrul Axei Prioritare 3 – POS CCE prin achiziționarea de servicii de control;
Asistanță tehnică pentru susținerea activității de monitorizare a proiectelor finanțate din Axa Prioritară 3 POS CCE;
Persoană contact: Iulian DRENEA
Funcţie: Director Direcția Evaluare, Selecție și Contractare
Tel. 021.311.41.12, Fax: 021.311.39.19
Adresă: Bd. Libertății nr.14, sector 5, București