În cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 (POS CCE), Axa prioritară 3 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public, Domeniul Major de Intervenţie 2 – „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 4 „Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a propus pentru finanţare un număr de 13 proiecte, urmând ca după obţinerea acordului de finanţare de la Autoritatea de Management să înceapă contractarea acestora. Valoarea apelului lansat a fost de 32 mil lei.
În conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, în cadrul apelului au fost depuse un număr de 38 propuneri de proiecte, valoarea totală a proiectelor depuse a fost de aproximativ 139.3 milioane lei, din care suma solicitată nerambursabilă a fost de aproximativ 116,7 milioane lei.