Ce este o neregulă? Constituie o neregulă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită; (conf. OG 79/2003). Alertă nereguli Orice persoană implicată în implementarea şi monitorizarea unui proiect finanţat prin POS CCE POC, sau care deţine informaţii privind desfăşurarea proiectelor finanţate în cadrul POS CCE, poate trimite alerte privind existenţa unor posibile nereguli, însoţite de dovezi în acest sens. Alertele privind posibile nereguli vor fi transmise prin completarea formularului ce va cuprinde câmpurile de mai jos.
Copiază și plasează acest URL în situl tău WordPress pentru a îngloba
Copiază și plasează acest cod în situl tău pentru a îngloba