Consultare publică, POC: Ghidul aferent Acțiunii: 2.3.2 – Asigurarea securității cibernetice a sistemelor TIC și a rețelelor informatice
Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale – Autoritatea pentru Digitalizarea României și Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate (AM POC) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene anunță lansarea spre consultare publică a Ghidului solicitantului aferent Acțiunii 2.3.2 – Asigurarea securității cibernetice a sistemelor TIC și a rețelelor informatice, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Prioritatea de investiții 2c. – Consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate, Obiectiv specific 2.4 – Creșterea gradului de utilizare a Internetului.
Conform documentului, vor putea depune proiecte: autorități și instituții publice centrale cu responsabilități în domeniul securității cibernetice prin entități CERT, desemnate în condițiile legii.
Perioada de consultare publică va dura 10 zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul MIPE. Propunerile și sugestiile pe marginea ghidului pot fi trimise la adresa de email: fonduri.oipsi@adr.gov.ro