Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale – Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale și Ministerul Fondurilor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate anunță lansarea spre consultare publică a Ghidului Solicitantului aferent apelului 2 al Acţiunii 2.1.1. – Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet – Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă.
Ghidul Solicitantului este postat pe site-ul Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, https://oipsi.gov.ro, la secțiunea Consultare publică și pe site-ul Autorității de Management pentru Programul Operațional Competitivitate (www.fonduri-ue.ro), secțiunea Implementare program.
Perioada de consultare publică este cuprinsă între data de 03 decembrie 2018 și data de 03 ianuarie 2019, timp în care observațiile și sugestiile pot fi trimise la: tel./fax 021.311.41.12 / 021.311.39.19 sau la e-mail: fonduri.oipsi@comunicatii.gov.ro.
Postat în 29.11.2018